Prima mea vacanta cu familia

Cand te gandesti la prima vacanta te duci poate cu gandul departe in copilarie sau la iesirea aia cu prietenii si iubitul. De cand am crescut am fost in multe vacante mai scurte sau mai lungi. Dar pentru mine cea mai importanta este prima mea vacanta cu familia.

Provin dintr-o familie modesta cu 3 copii, unde vacantele erau un lux si in copilarie mai mult de mers la bunici nu se intampla altceva. Ca in multe din familiile modeste, primau nevoile principale de hrana, de imbracaminte, incaltaminte si cele necesare scolii, nicidecum vacanta la mare sau munte.

Prima vacanta in familie a fost cu familia-parintii, una din surori si familia sot-copil timp de 2 zile la Herculane. Pentru mine cel putin, Herculane este un fel de buzunar mai mic pentru ca am fost acolo in toate anotimpurile, cunosc si nu cunosc aceasta statiune, iar de fiecare data cand o vizitam descoperim ceva nou.

Noua ne place foarte mult hotelul Roman, care desi nu mai este in haina lui de odinioara te cucereste iremediabil prin piscina cu apa termala si vederea ce-ti taie rasuflarea de deasupra Cernei. Asa ca in vizita anuala devenita aproape ritual de Craciun, i-am imbarcat pe parintii mei si am plecat in vacanta in Romania catre Herculane.

Datorita asezarii pe Valea Cernei, intre muntii Mehedinti si muntii Cernei, peisajul din Herculane este rapitor, aerul este hrana pura de oxigen pentru corp, iar cladirile chiar daca azi sunt stirbite de maiestria lor de altadata, te transpun in timp in vremea regilor si imparatilor.

Ajunsi la hotel, mai intai ne-am alimentat stomacul cu bunatatile de la restaurant dupa care am mers la o mica plimbare de admirare a orasului. O placere, daca nu ne-am fi grabit catre baia cu sulf, mai ca am fi batut in lung si in lat de cateva ori orasul. Fiecare dintre noi era pe la cate o cladire, cu capul bagat prin vreun geam in care nu mai era sticla si strigandu-i pe ceilalti: -Uite, uite!

Orasul are muzica lui, orchestra este Cerna, susurul apei e o melodie cristalina, relaxanta, odihnitoare de care nu te saturi.

Piscina cu apa termala din hotel unde ne place sa ne imbaiem, se gaseste peste vechile bazine construite de romani, drept marturie stau peretii pe care sunt desenati din mozaic eroi legendari ai vremurilor. Aici ne-am balacit cu totii si ne-am distrat ca si cand timpul ar fi fost dat inapoi si eu acum devenita parinte, eram din nou copil langa parintii mei. Mi-am castigat astfel dreptul la vacanta mult dorita cu familia la care visam inca din copilarie.

Ziua urmatoare s-a repetat in acelasi fel, plimbari, imbaieri si cand seara a inceput sa coboare ne-am imbarcat in masini si am plecat spre casa unde ne astepta cu masa pusa bunica.

A fost una din cele mai frumoase vacante din viata mea si va ramane in mintea mea mereu ca prima vacanta cu famila. Daca si tu esti in cautarea vacantei perfecte alaturi de cei dragi cauta vacanta cu Christian Tour  imi place motoul lor „Christian Tour susține Dreptul la vacanță” pentru ca oricine merita sa se bucure de momente de rasfat si recreere.

Articolul a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019.




Lasă un răspuns

Your e-mail will not be published. All required Fields are marked

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    Follow on Instagram
    %d blogeri au apreciat: